
Let's be for all | Incluziune & diversitate |H&M

Let’s be for all
Vino exact așa cum ești. La H&M, toată lumea este binevenită.
Scopul nostru dintotdeauna a fost să facem moda accesibilă tuturor. Prin colecțiile noastre, dorim să ne adresăm oamenilor în întreaga lor diversitate. Vrem să fii tu însuți și să te simți bine cu tine! De aceea sprijinim și colaborăm cu organizațiile și inițiativele din întreaga lume, care militează pentru aceste idei în care și noi credem. Idei precum egalitatea de gen, drepturilor femeilor și imaginea corporală pozitivă. De exemplu, știai că sprijinim de mulți ani festivalurile și campaniile Pride din întreaga lume, cum ar fi festivalul Athens Pride, festivalul Pride din Londra și World Pride din SUA?

Cu peste 153.000 de colegi din 74 de piețe, putem afirma cu tărie că suntem un grup destul de diversificat. Și știi ce? Toți acești oameni cu idei, medii și experiențe diferite contribuie la succesul companiei noastre.
Deci, nu contează de unde provii. Nu contează dacă ești tânăr sau în vârstă. Este ok și dacă vrei să ieși în evidență, și dacă preferi să te pierzi în mulțime. Cu noi, poți încălca regulile sau le poți respecta. Poți fi timid, curajos sau pur și simplu să fii tu. Indiferent cât de diferit te simți sau pe cine iubești: ești mereu binevenit să faci cumpărături de la noi și să faci parte din familia H&M.
Fă cunoștință cu femeile lideri la H&M
70% dintre angajații noștri fiind femei, suntem mândri să avem reprezentare egală în rândul liderilor noștri. Ascultă-le pe nouă dintre aceste femei ambițioase și relatările lor despre leadership și egalitate de gen.